Maria Capelos

„Actorii ne dăruiesc generos gânduri despre viaţa pe care şi ei o trăiesc ca orice oameni, cu necazuri şi bucurii. Alexandru Arşinel – fiind definit în timp de Marele Public drept o valoare artistică naţională – se destăinuie acum, cu privire la drumul parcurs din satul de baştină Dolhasca până pe Calea Victoriei. Citind amintirile sale sincere, veţi cunoaşte un om, nu numai un artist, care evocă trei epoci istorice prin care a trecut, fiind prin argumentele invocate mai convingător decât orice carte de istorie banală. Îşi pune pe tavă sufletul prin relatarea unei biografii neştiute de nimeni. În aceste destăinuiri, Alexandru Arşinel ne propune discret să gândim atent la calea profesiei alese, de actor sau de orice fel, şi să nu uităm nicio clipă de cei din preajma noastră, de familie.” (Ileana Lucaciu)..

„Cartea aceasta reprezintă o confesiune sinceră despre trăirile, sentimentele și învățămintele și convingerile mele. Am depănat aici amintiri din întreaga mea viață, cu bune și cu mai puțin bune, cu frumoase și mai puțin frumoase. Dragostea, acest sentiment minunat, este cea care mi-a ghidat destinul, începând cu dragostea pentru părinți, apoi cu cea pentru alesul inimii, continuând cu dragostea pentru copii, pentru familia toată, pentru oameni în general și, alături de toate acestea, dragostea pentru cântec.” (Maria Dragomiroiu)..

„Zâmbesc pentru că încă mai joc, pentru că încă mai simt aceleaşi emoţii ca acum patruzeci și patru de ani la auzul gongului care anunţă intrarea în scenă, pentru că mai sper că voi citi în ochii doamnelor, atunci când ne vom întâlni pe stradă, acelaşi zâmbet dintotdeauna. Chiar dacă atunci eu îmi voi plimba fericit primul nepot, o fetiţă al cărei arbore genealogic cuprinde atâtea naţii, încât al meu pare o glumă... O fetiţă care va fi cetăţean englez, din tată român, fiul meu, şi mamă jumătate chinezoaică, jumătate thailandeză. Mă gândesc la această minune cu acelaşi zâmbet cu care mă uit la sfârşitul fiecărui spectacol către Domniile Voastre cum vă ridicaţi în picioare şi ne aplaudaţi cu generozitate. Este un zâmbet de bucurie şi mulţumire pentru căldura şi dragostea cu care ne răsplătiţi pe noi, actorii, după fiecare spectacol. Acelaşi zâmbet îl am şi acum, la încheierea acestor povestiri, la care evident că nu-mi doresc să vă ridicaţi în picioare, dar pe care vă rog să le citiţi cu îngăduinţă, iar pe mine să mă răsplătiţi cu un gând bun. Al vostru pentru totdeauna, Vladimir Găitan”..

Marin Moraru face parte, indiscutabil, din galeria marilor actori care și-au pus amprenta asupra artei teatrale și cinematografice românești. Ușurința cu care a dat viață celor mai felurite personaje nu poate fi decât semnul talentului pur. Acum, când Marin Moraru a acceptat să se adreseze și altfel marelui public – nu doar de pe scenă sau din fața camerelor de filmat –, avem în sfârșit ocazia de a pătrunde în „laboratorul“ actorului, în culisele rolurilor care ne-au bucurat sufletul și privirea de-a lungul anilor.Gândurile strânse într-o viață, trăirile pe care le-a încercat omul și actorul Marin Moraru de-a lungul timpului, detaliile pregătirii fiecărui rol în parte, caractere, personalități, situații de viață care conturează o epocă, toate se perindă cu o sinceritate dezarmantă în paginile acestei cărți-mărturie.Suntem ce sunt amintirile noastre creionează în mici fragmente de memorie, asemenea unor piese de puzzle, portretul unui om pentru care actoria a reprezentat un mod de a fi. Marin Moraru ne-a lăsat libertatea și bucuria de a ordona singuri piesele acestui puzzle, reconstituind astfel prin lectură peste șaptezeci de ani de existență.„N-am vrut niciodată să joc ceva anume. Mi s-a dat, mi s-a propus și eu am acceptat sau nu. Nu am cerut niciodată nimic și nici nu mi-am dorit vreun rol anume. Cel mai important și mai plăcut este să tragi biletul din căciulă, ca la examen. Iar eu sunt pregătit oricând, atât fizic, cât și psihic, să trag orice bilet.”..